marți, 10 februarie 2009

Ţi se dedică ţie


Mama îţi zicea: Andrei, fii atent, în faţa blocului sînt nişte băieţi. La şcoală erai învăţat: Dacă vezi un grup din mai mulţi oameni pe o parte a străzii, treci pe cealaltă! Ai fost învăţat să nu priveşti oamenii în ochi. Asta îi poate supăra. Vei fi lovit. Bătut. Umilit. Încă atunci, cu 15-17-20 de ani în urmă ai fost învăţat să trăieşti cu frică. Ai crescut un laş şi defapt consideri asta ceva firesc; cei din anturajul tău, care sînt exact ca tine, sînt un motiv întemeiat pentru a accepta atare situaţie. Eşti jignit iar tu apleci capul, vei fi lovit şi vei fugi; vei fugi, pentru că spre marea ta uimire e ceva care nu se potriveşte cu ceea ce ţi s-a băgat în cap, pentru că e ieşit din comunul anturajului tău şi a tot ceea ce ai considerat pînă acum normal.

Ţi s-a interzis să ai un cuţit. Ei ţi-au zis că vei fi tăiat cu propria ta armă, iar dacă, ferească Domnul, vei fi tu cel care loveşte – vei fi prins şi băgat la puşcărie. Existenţa fiecărui om înseamnă o mare de probleme. Laolaltă cu izbucnirile isterice ale apropiaţilor tăi, asimilezi şi piatra unghiulară din sistemul de valori menit să-ţi domine viaţa: evită problemele. Ascunde-te, fugi, fereşte-te, fii mereu cu urechile ciulite şi atent la cele din jur. Important e să nu ajungi la poliţie. Important e să nu fii dat afară din şcoală. Cînd te ciocneşti cu o problemă îţi tremură genunchii. Rîzi cînd auzi de problemele altora. Rîzi şi tremuri.

Ai fost învăţat să-i asculţi şi să-i respecţi pe cei în vîrstă. Defapt aşa e corect şi frumos. Însă în datele acestei probleme nu era inclus şi faptul că cei mai în vîrstă ca tine, după ce-ţi administrează o frumoasă lecţie despre viaţă, beau vin sau rachiu ieftin, urît-mirositor, înjură şi visează patetic la o maşină sau la o vilă în afara oraşului. Aceste valori, trăiri, şi scopuri le absorbi şi devin astfel pentru tine ceva propriu. Ajungi să devii ca ei, doar că minte ai mult mai puţină, iar ambiţii – nemăsurat mai mari.

De mic ai fost învăţat că poporul din care te tragi e un nimic. Că trebuie să-ţi trăieşti viaţa în mod exclusiv pentru tine însuţi. Pentru un apartament, o maşină, o vilă...Ai uitat de unde te tragi şi nu ştii cine eşti. Îţi dispreţuieşti neamul, deşi faci parte din el. Îţi zic eu ce eşti: eşti o legumă, care se coace laolaltă cu alte multe milioane de legume pe o tavă uriaşă.

Ai crescut. Ai ajuns un inginer cu viaţă monotonă, un programist cu spatele încovoiat sau un jurnalist cu limbă ascuţită cînd e vorba de nimicuri şi cu mintea întunecată cînd e vorba de ceva important. Ai un birou strîmt în care te sufoci sau unul larg, spaţios şi luminos în care te plictiseşti. Un salariu stabil. Părinţii se mîndresc cu tine. Dar ce vei face cînd va veni clipa în care va trebui să-ţi aperi familia, căminul sau patria? Ce vei face dacă la un moment dat soţia ta nu se mai simte în siguranţă, dacă copilul tău e bătut şi umilit? Îi vei da şi lui aceleaşi sfaturi care ţi-au fost date ţie? Îi vei zice să ocolească curtea în care azi a fost bătut? Te vei duce la politie unde vor rîde de tine? Este oare poliţia sau oricare al organ al ordinii publice în mai mare măsură capabil să-ţi apere familia decît eşti tu însuţi? Ce vei face dacă vei fi lovit, tu, fiind deja bărbat în toată firea? Dacă vei fi tu cel lovit - îţi va fi frică, vei zice că nu poţi face nimic, pentru că ai familie, aceeaşi familie pe care nu o poţi apăra. Ăsta e un fals. Cîţi muncitori nu au participat la greve făcînd trimitere la familiile lor? Cîţi bărbaţi nu au răspuns unei jigniri, acoperindu-se cu aceeaşi scuză? Cîţi bărbaţi n-au participat la războaie în ultimele decenii sau nu s-au implicat activ în politică, pentru că zic ei, au familie...Ăsta e repet, un fals, nu familia pe care ei oricum nu sînt capabili s-o protejeze e motivul faptelor enumerate mai sus, ci laşitatea. Printre altele laşitatea de care dau dovadă părinţii e unul din motivele pentru care copii nu-i mai respectă. Zici că îţi creşti copii, însă defapt te ascunzi de frică în spatele lor. Copiii, în asemenea caz vor creşte şi fără tine, însă tu eşti un mincinos. Fiecare legumă de genul tău se sacrifică în acest mod pentru familia sa, pentru ca copii legumelor să se sacrifice la rîndul lor. Acest lanţ de minciuni trebuie întrerupt. Printre altele, remarcăm şi faptul că departe de a fi un bastion al valorilor şi al moralităţii, o astfel de familie nu este astăzi altceva decît o celulă grangrenată care nu face decît să răspîndească boala mai departe.

Ce vei face atunci cînd puterea coruptă va priva pensionarii şi de ultimele lor drepturi? Cînd vei fi nevoit să-ţi priveşti familia cum rabdă de foame şi sete? Nu vei face nimic, pentru că vei apela la învăţăturile cu care ai fost crescut: sau vei fi în rîndul celor care mulţumită slugărniciei cîştigă destul ca să plătească pentru apartament şi nu-ţi va păsa de soarta celor care suferă, sau vei fi oprimat, însă dat fiind firea ta slugarnică şi laşă vei răbda lingînd, în loc să muşti mîna care te loveşte, şi preferînd să te zbaţi în mizerie decît să rişti luptînd pentru drepturile tale o soartă jalnică.

Cînd o să ajungi să înţelegi o să fie prea tîrziu. Vei da vina pe sistem. De vină însă eşti tu, pentru că nu faci nimic, pentru că ţi-e frică să rişti lucruri inutile, printre care se numără şi jalnica ta existenţă. Pentru că ţi-e frică să ajungi la închisoare, sau să ai un ochi vînăt. La locul de muncă nu vei fi înţeles.

De mic ai fost sortit să ajungi astfel. Sau te vei usca pe o tavă încinsă, sau vei fi mîncat. O a treia alternativă nu există pentru tine.

Rezistenţa Autonomă

Organizatiile radicale nationaliste reactioneaza la moartea handbalistului Marian Cozma



Oricât de ciudat ar părea ca o organizaţie naţionalist-şovină ca Magyar Garda să participe la priveghiul unui cetăţean român, acest lucru s-a întâmplat, după uciderea handabalistului de la Veszprem, românul Marian Cozma.

Zeci de membri ai Gărzii Maghiare s-au adunat în faţa clubului de handbal unde juca Marian, îmbrăcaţi în uniforme negre şi fluturând steagul arpadian, dorind să protesteze împotriva uciderii handbalistului de către un grup de ţigani. Şi pe site-urile organizaţiei maghiare au apărut mesaje de condoleanţe pentru moartea lui Marian Cozma, însoţite de mesaje îndreptate împotriva ţiganilor.

Un tribunal din Budapesta a dispus în luna decembrie dizolvarea Magyar Garda, fiind acuzată de atacuri rasiste îndreptate împotriva ţiganilor.

De asemenea, tatăl handbalistului Zarko Sesum, care a fost înjunghiat şi el în acelasşi incident, a anunţat că a strâns peste 200 de foşti membri ai grupării militare Tigrii lui Arkan, care vor răzbuna moartea handbalistului român.
Sursa: G.B. - NapocaNews.ro

Nationalist suedez atacat cu lasitate de un grup de “antifascisti”


Un bărbat de 35 de ani, activist marcant al Naţional-Democraţilor, a fost dus de urgenţă la spital după ce a fost atacat duminică noaptea de un grup de persoane, în Hagsatra, la sud de Stockholm.

Deşi bărbatul a suferit mai multe răni la cap, acesta a părăsit spitalul după câteva ore de îngrijiri medicale. Incidentul a fost catalogat de autorităţi drept tentativă de omor.

“A fost lovit în cap cu pietre. Atacatorii au folosit deasemenea şi bâte. În plus a fost înjunghiat în mână”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de presa locală.

Barbatul susţine că atacatorii ar aparţine grupului de extremă-stânga Acţiunea Antifascistă şi că la agresiune au participat în jur de 20 de persoane.
Sursa: frontpress.ro

Liberal Fascism


Hitler and Mussolini were fascists. Usually, you're told that fascism is a movement of the "far right", while communism was a movement of the "far left". This has never made any sense to me. What is "right wing" or conservative about what Mussolini and Hitler did? They didn't seek to conserve any existing political system; they sought a new, statist political theory. Neither valued individual rights, free markets, personal liberty or any other trappings of conservatism. Both of them were prone to nationalizing any industry that didn't go along with the desires of the state, something no conservative would do. "Nazi" is an abbreviation for "national socialist" in German, how is socialism part of the "far right"?

So, what's the deal? Well Jonah Goldberg is glad you asked! Liberal Fascism is an exploration of the history of fascism over the last couple of centuries. The book is studiously researched, tightly reasoned and it absolutely explodes many concepts of twentieth century politics.

Goldberg defines fascism as "the religion of the state." He shows that all totalitarian movements are basically the same. They intend to replace religion in the lives of the citizens with the state and they are led by a Great Leader who has god-like power. The only differences are the method of cohesion they use. Stalin and Lenin used "class"; Mussolini used "nationalism"; Hitler used "race"; Islamic fascists use "religion" – but the urge for total control is always the same.

By the way, here is an audio file (mp3) from near the end of World War II where a BBC correspondent finds a Nazi headquarters in a small town that is deliberately designed to resemble a church. Goldberg isn't just making this stuff up: the Nazis consciously reinforced the idea the Nazism was the religion of the state.

Patiently and with mountains of evidence, he shows that both Mussolini and Hitler were men of the left. Both started out in left-wing socialist movements, but both became impatient with them. Mussolini didn't think that "class" was strong enough to trump nationalist feelings, so he went into competition with communism using his own hook, nationalism. Hitler was obsessed with race and noticed that many of his countrymen felt the same way, so he took over a socialist party and began to fuel it with racial fear and hatred.

In both cases, the communists fought back and they did so with the worst insult they could imagine. They branded Hitler and Mussolini with the charge that they were "right wing". This, plus a hundred years of dubious historical revisionism, is the reason that fascism is considered "far right" today, even though both Hitler and Mussolini were about as far as possible from right-wing principles like individual liberty, free-market capitalism, family values and limited government.

The real surprises in the book come when Goldberg talks about American tendencies toward fascism.

Woodrow Wilson was a religious Progressive who believed that government had to intervene in the lives of its citizens, because they were too weak to take care of themselves. Toward this end he engineered a positively fascist government in the United States. Among other things, Wilson formed the Committee on Public Information, a ministry of propaganda. Its purpose was to influence US opinion in favor of intervention in World War I. Toward this end, its volunteer service organization recruited 75,000 four minute men, who were trained to fan out around the country and deliver four-minute speeches favorable towards US intervention. They gave hundreds of thousands of these speeches in impromptu settings like diners, rail platforms and bus stops.

Wilson's Justice Department started its own secret police force in the American Protective League. Members of the APL (some 250,000 of them) spied on their fellow citizens, looking for anti-war, anti-government or "subversive" sentiment. Working with the Justice Department, they arrested as many as 175,000 Americans for these sentiments. Many who were arrested ended up in jail.

As Wilson put it, the essence of Progressivism was that the individual "marry his interests to the state."

Think about that the next time you hear George Bush called "fascist".

But, it doesn't end there. FDR had similar ideas. His National Recovery Administration was so crazy it could only have passed during the confusion of the Great Depression (and see Amity Shlaes excellent book on the subject, The Forgotten Man for a lot more on this). The idea of the NRA was to bring business into tight coordination with the government, just as Hitler and Mussolini were doing in Europe. In theory, the NRA was to help the US recover from the depression by fixing wages and prices, standardizing business practices, forbidding child labor and forcing companies to maintain employment levels. As is universally the case with "planned economies", the result was that US industrial production dropped twenty five percent in six months. The logo for the fascist NRA is positively chilling in its similarity to Nazi symbols.

Thurman Arnold, one of the New Deal's most influential intellectuals, proposed that Americans be taught a new "religion of government," which would finally liberate the public from its superstitions about individualism and free markets.

FDR attempted to "pack the court" by raising the number of justices on the Supreme Court so that he could appoint some new justices favorable to the NRA, but the transparent ruse failed. The NRA was eventually found to be unconstitutional by the US Supreme Court, but not before thousands of people were arrested for violations of the code. One man, Jack Magid, was put in jail for charging 35 cents to press a suit, rather than the blue eagle NRA price of 40 cents. When the NRA finally came down, no less than Huey Long said, "I raise my hand in reverence to the Surpreme Court that saved this nation from fascism."

Goldberg makes a few clever points about this. This first is this: why did all of the businesses go along with all of this regulation? After all, nearly every major national industry had fallen into line with the NRA within a few months of its institution. The answer is simple and inevitable. The NRA was perfect for locking out smaller, more agile competition. Most of the NRA's regulations, after all, were merely the codification of existing trade association rules. The offense that Jack Magid committed wasn't so much to take a nickel out of circulation in the economy as to rob the big, established tailor down the block of a 40-cent transaction. Big business was climbing into bed with the government in order to lock small business competition out of the market. The cost of compliance (estimated by some as forty percent of the overhead of a business) was so high that only large, established companies could afford it and the rules that came with it. FDR's vision was to join government and industry entity using the glue of the blue eagle – all in the name of the supposed efficiency of central planning. Of course, this is exactly what Hitler and Mussolini were trying to do – and Stalin as well.

FDR's aide Harry Hopkins told an audience of New Deal activists in New York, "that we are not afraid of exploring anything within the law, and we have a lawyer who will declare anything you want legal."

Think about this the next time you hear George Bush and the Repulicans accused of "being in bed with corparate interests."

Next, Goldberg tackles the 1960's. While Goldberg shows that the parts of the black power and anti-war movements that sought to "take back the streets" used similar rhetoric to the fascists who did the same thing, I think this part of his argument is weaker than the rest. I'm going to gloss is over because it's not very important to the big picture, either. The real story of the 1960's is the amazing machinations of Lyndon Johnson. Goldberg shows how carefully LBJ used Kennedy's death to further his own Great Society vision – and how that vision was essentially fascistic. LBJ made Kennedy into the martyred savior of the Left and used the "emergency" of his assassination to push the Great Society programs through. These programs all had lofty, liberal goals, but Goldberg shows very effectively how they aligned with similar programs under the fascists of Europe.

The programs, of course, were very effective at only one thing: bringing blacks and other poor people to vote for the Democratic Party. They did not significantly reduce poverty. In fact, black Americans – who had been gaining on white Americans in income since World War II – saw their incomes decline in relation to white Americans all during the height of the War on Poverty. The black family, impervious to the strains of slavery, was blown apart by policies that financially encouraged out-of-wedlock births. Goldberg is able to show how these programs mirror aspects of Hitler's programs and show that all of them derive from the same fascist impulse, in Mussolini's words: "Everything inside the state, nothing outside the state."

[In answer to the question, what made the Kennedy administration so effective?] On almost every front, the answers are those very elements that fit the fascist playbook: the creation of crises, nationalistic appeals to unity, the celebration of martial values, the blurring of lines between public and private sectors, the utilization of mass media to glamorize the state and its programs, invocations of a new "post partisan" spirit that places the important decisions in the hands of experts and intellectual supermen, and a cult of personality for the national leader.

Sounds more than a little bit like Obama too, doesn't it?

In both the fascist dream and the "liberal" dream of the present-day United States, the state is everything. There is no private charity, all charity comes from the state. The state provides your motivation in life, the state provides your environment for living and the state provides your daily bread, if you're poor. The state even provides your health care. "Everything inside the state, nothing outside the state."

Goldberg also shows that a stench of eugenics that emanated from the Left from the 1920's up through the 1960's. Margaret Sanger, one of the patron saints of feminism and founder of what has become Planned Parenthood, was an ardent fan of eugenics. She sought to improve the race by preventing those she found deficient (at least 10% of the population) from producing offspring. She also urged black ministers in the US to join her cause and prevent births in the black population (no less than Jesse Jackson later called government funding of the abortion of black babies, "genocide against the black race"). With painstaking research, he shows how the philosophical underpinnings of eugenics, Progressivism, fascism and modern-day liberalism (and liberalism's main branches, as well, such as feminism and identity politics) all trace back to the same ancestors. You have to figure, after all, that Hitler pretty well perfected the use of race in politics, even if his aims were completely different from modern-day liberals.

Goldberg next tackles the timely subject of Hillary Clinton:

Hillary is no führer, and her notion of the "common good" doesn't involve racial purity or concentration camps. But she indisputably draws her vision from the same eternal instinct to impose order on society, to create an all-encompassing community, to get past endless squabbles and ensconce each individual in the security blanket of the state. Hers is a political religion, and updated Social Gospel – light on the Gospel, heavy on the Social – spoken in soothing tones and conjuring a reassuring vision, and there's no room in it for those still suffering from the "stupidity of habit-bound minds," to borrow a Dewey's phrase. The village may have replaced "the state," and it in turn may have replaced the fist with the hug, but an unwanted embrace from which you cannot escape is just a nicer form of tyranny.

In the end, it's the same story, time and time again: The state is in crisis. The only solution to the important crisis is a reorganization of the state. The people must give up some of their individualism and join with the state to solve the crisis. Business interests must give up their quest for profits and also join with the state to increase the country's ability to deal with the crisis. Politics and partisanship must be set aside so that the Leader and his experts can solve the crisis. Together, we will all march forward under the banner of our new Leader, who is the only one of us up to the challenge of the crisis.

That was Mussolini's story, Hitler's story, Wilson's story, FDR's story and Kennedy's story. Hillary Clinton and Barack Obama would love to make it their story too. Contrast this with Reagan or Bush when dealing with their conflicts: they gave no speeches urging patriotic Americans to fall in line with their government. They never urged citizens to sacrifice in the name of the cause. They never indulged in any cult of personality. Whether it's the plight of children, health care or global warming, the fascists will go with any cause that creates a crisis that must be solved by citizens joining with the government, submitting to its tight embrace. In the words of the Nazi party platform of 1920: "common good must come before self-interest."

The problem with this is always the same, every time it's tried: just who decides what is in everyone's best interest? What is truly the "common good"? If I'm young and healthy and don't want state-mandated health care, do I still have to accept it in the name of "common good"? It simply never works to centralize these kinds of decisions. Individual people know what is good for them, and they have at least a sense of what is good overall; the government never knows that is good for you and it's dishonest for it to claim it does.

I'll leave you with one last quote:

But if there is ever a fascist takeover in America, it will come not in the form of storm troopers kicking down doors but with lawyers and social workers saying, "I'm from the government and I'm here to help."
sursa: roborant.info

luni, 9 februarie 2009

Israel - Teroristul nr.1 (2)

Forţele speciale ruse întrerup un concert al formaţiei Arkona

OMON-ul (Detaşament de poliţie cu destinaţie specială) rusesc a atacat concertul grupei folk-metal Arkona, ţinut pe 6 februarie în clubul "Arktika" din St. Petersburg. În local au intrat cîţiva zeci de mascaţi din OMON împreună cu reprezentanţi ai serviciilor secrete. Aceştia au obligat întreaga audienţă, precum şi pe membrii formaţiei, să stea cu faţa la perete în timp ce li se luau amprentele, datele din actul de identitate şi erau fotografiaţi. Cîţiva spectatori ai concertului, membri ai formaţiunii politce interzise Partidul Naţional-Bolşevic, au fost reţinunţi. Concertul a durat astfel doar 30 minute. Tinerii prezenţi la concert au fost întrebaţi, printre altele, ce ştiu despre Partidul Naţional-Bolşevic şi Mişcarea Naţional-Socialistă "Uniunea Slavă". Au fost confiscate bateriile şi memorystick-urile de la aparatele de fotografiat. Pe spropriul site, Arkona şi-a exprimat regretul faţă de cele întîmplate precum şi faţă de acţiunile represive ale conducerii "ruseşti" în raport cu tinerii activişti politici.
sursa: REZISTENŢA AUTONOMĂ

Obama o invită pe Timoşenko în SUA


Conducerea SUA invită prim-ministrul Ucrainei să viziteze America. Aceasta a fost declaraţia vice-preşedintelui SUA, Joseph Biden, în timpul întîlnirii cu iulia Timoşenko la Munchen, anunţă serviciul de presă al conducerii ucrainene. În timpul întrevederii, Timoşenko şi Biden au discutat despre "întrebările actuale cu privire la relaţiile dintre SUA şi Ucraina şi probleme de securitate regională". "Iulia Timoşenko a declarat că îl felicită pe Barak Obama şi echipa acestuia cu ocazia strălucitei victorii reputate în alegerile prezidenţiale şi a remarcat faptul că aceasta deschide noi perspective pentru parteneriatul dintre cele două state." - relatează serviciul de presă. sursa: REZISTENŢA AUTONOMĂ

Corectitudinea politica izgoneste religia din spitalele britanice

Angajaţii britanici din domeniul sănătăţii riscă să-şi piardă slujbele dacă discută despre convingerile lor religioase cu colegii sau cu pacienţii, susţine “The Telegraph”.

În urma unui scandal de proporţii cauzat de concedierea unei infirmiere care s-a oferit să se roage pentru un pacient în vârstă, presa britanică a descoperit că ministerul sănătăţii poate elibera din funcţie orice angajat care discută despre religie.

Cotidianul “The Telegraph” menţionează un document publicat de ministerul sănătăţii prin care se atenţionează că orice încercare a doctorilor sau a infirmierelor de a predica colegilor sau pacienţilor poate fi considerată hărţuire sau intimidare şi se poate solda cu sancţiuni disciplinare. Grupurile religioase spun însă că prevederile sunt într-atât de vagi încât indică posibilitatea unor abuzuri.

Documentul intitulat “Religie sau credinţă: ghid practic pentru sănătate” proclamă: “Membrii unor religii sunt înclinaţi să predice sau să încerce convertirea altor persoane. Într-un mediu de serviciu, acest fapt poate cauza probleme, întrucât cei nereligioşi sau cei care fac parte din alte religii s-ar putea simţi hărţuiţi sau intimidaţi de un astfel de comportament”.

“Pentru a se evita orice neînţelegere sau plângeri ar trebui să fie pus în vederea angajaţilor încă din prima zi şi reamintit constant că un astfel de comportament, indiferent de confesiunea religioasă, poate fi pedepsit drept hărţuire potrivit normelor disciplinare”, continuă documentul antemenţionat.

Tratamentul aplicat infirmierei Caroline Petrie l-a făcut pe un parlamentar britanic să declare că acest caz scoate în evidenţă “absurdităţile totale ale corectitudinii politice”. “Trăim într-o societate postcreştină şi este în regulă atât timp cât nu ne trezim într-un sistem în care oamenii sunt discriminaţi, nepermiţându-li-se să-şi exprime valorile creştine”, a declarat şi doctorul Peter Saunders, secretarul unei organizaţii a medicilor creştini.

Controversa a început în decembrie, când Caroline Petrie şi-a vizitat o pacientă şi a întrebat-o dacă doreşte să se roage pentru sănătatea ei. Infirmiera a fost suspendată pe motiv că ar fi încălcat codul profesional “promovând cauze care nu au legătură cu serviciile medicale”. Graţie presiunii publice, angajatorii i-au oferit slujba înapoi.
Sursa: Cotidianul

Bulgaria duce la maximum aberatiile de inspiratie comunistoido-rusesti: Prezenta pe strada, dupa orele 22.00, interzisa celor sub 18 ani


Parlamentul bulgar a decis sa le interzica minorilor (n.r - 18 ani) sa iasa singuri pe strada, dupa orele 22.00, reinstaurand astfel o practica apartinand erei comuniste, relateaza AFP, citata de NewIsn.

Anul trecut, presedintele Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, a propus o masura similara, numai ca aceasta ii viza pe minorii de pana la 14 ani. Modificarile legii, botezate de presa rusa “interdictii de circulatie pentru copii”, sunt menite, in opinia presedintelui rus, sa protejeze minorii de “intemperiile” societatii zbuciumate din secolul al XXI-lea si interzic prezenta copiilor in baruri, braserii si sex-shopuri.

Parlamentarii de Sofia au preluat aceasta idee aberanta si au dus-o la extrem. Astfel, parintii adolescentilor risca o amenda in cazul in care copilul lor minor, in varsta de pana la 14 ani, nu vine acasa pana la ora locala 20.00. Cei de pana la 18 ani trebuie sa fie acasa cel mai tarziu la ora 22.00. Daca vor sa stea afara pana mai tirziu, trebuie sa fie insotiti de un adult pe strada, potrivit amendamentelor la Legea pentru protectia copilului, adoptare vineri. Daca adultul care il insoteste pe tanar nu este unul dintre cei doi parinti, el trebuie sa obtina o declaratie semnata de unul dintre parinti, a explicat deputata socialista Margarita Paneva. Potrivit acesteia, noua reglementare vizeaza “stimularea atitudinii responsabile” a parintilor fata de copil si reducerea numarului de incidente in care sunt implicati adolescenti. Este prima data de la caderea comunismului cand o astfel de masura este impusa in Bulgaria. Un deputat de dreapta a spus ca noua masura “demonstreaza incapacitatea statului de a garanta siguranta, mai ales cea a copiilor”.
Sursa: Z.O. - Ziua

Uniunea Europeana preseaza tarile membre sa recunoasca independenta Kosovo!


Printr-o rezoluţie adoptată joi, Parlamentul European a cerut tuturor statelor membre ale UE să recunoască independenţa Kosovo. Printre cele care nu au dorit să recunoască acest stat se numără România, dar şi Grecia, Cipru, Slovacia şi Spania. De asemenea, PE a cerut sprijin total din partea statelor membre pentru misiunea din Kosovo – EULEX, potrivit AFP.

Rezoluţia a trecut cu 424 de voturi pentru, 133 împotrivă şi 24 de abţineri. În document se precizează că Uniunea s-a angajat deja să îşi asume un rol important în stabilitatea Balcanilor. De asemenea, Uniunea Europeana ar fi pregătită să ajute „la dezvoltarea economică şi politică în Kosovo şi să ofere ţării perspective clare de aderare la UE” şi că din acest motiv statele UE ar trebui să aibă o poziţie unitară!

Conform unei publicatii sarbe Politika, citata de ziarul Gandul, dupa bombardamentele NATO din 1999, “legitime si justificate” conform fostului presedinte Emil Constantinescu, numarul de cazuri de cancer au crescut de trei ori in provincia Kosovo. Cresterea numarului de cazuri de cancer s-a inregistrat si in alte regiuni din Serbia. Cresterea dramatica a numarului de cazuri de cancer este direct legata de folosirea larga de catre NATO a munitiilor cu “uraniu saracit”, radioactiv. Zona cea mai afectată de uraniul sărăcit al bombelor utilizate se află în vestul provinciei Kosovo, insa acest lucru a fost trecut sub tăcere atat de catre autorităţile sârbe cat şi de catre Organizaţia Mondială a Sănătăţii, comentează Politika. Totusi, experţii sârbi au reuşit să decontamineze partial zonele unde au depistat uraniu sărăcit, mai putin in Kosovo, unde n-au avut acces.

Ce va urma? Probabil ca Romania va accepta, sub presiunile UE, independenta Kosovo, asa cum in 1999, a sustinut agresiunea NATO impotriva Serbiei, atat la nivel politic, cat si permitand avioanelor NATO sa survoleze spatiul aerian romanesc. Din pacate, politica noastra externa este dominata de slugarnicie fata de mai marii zilei. Cata diferenta fata de anul 1941, cand Antonescu, invitat de Hitler sa participe la agresiunea acestuia impotriva Yugoslaviei, a refuzat, desi Hitler i-a promis Banatul sarbesc (valea Timocului), zona populata, inca, de o importanta minoritate romaneasca. Insa, Antonescu, nu a vrut sa ocupe teritorii straine; si a luptat impreuna cu Germania impotriva URSS-ului numai pentru recuperarea Basarabiei si nordului Bucovinei. Stiu, aceste lucruri sunt cunoscute - dar e bine sa le repetam cu tarie, mai ales intr-o vreme in care politicienii care ne conduc ar dori ca noi sa ne uitam trecutul.
sursa: www.eurosceptic.ro

Frăţia Ortodoxă

vineri, 6 februarie 2009

Israel - Teroristul nr.1


Statul Israel s-a constituit în urma ruinării naţiunii Palestiniene. Israel detine recordul mondial după numarul de oraşe si sate distruse conform caracterului etnic: 500+
Israelul deţine recordul mondial după numărul de refugiaţi deportaţi: 4 milioane +
Israel deţine recordul mondial dupa numărul de case demolate 60000+
Israel deţine recordul mondial după numărul de condamnări în cadrul organizaţiei Naţiunilor Unite +500 ori.
Şi cu toate acestea Israelul este unica ţară care se bucură nelimitat de protecţiaSUA.
Armata Israeliana a ucis mai mult de cît orice altă armată civili neînarmaţi pe cap de locuitor.
Israelul a lăsat peste 50 mii de persoane cu probleme grave de sănătate.
Doar 2 tari aprobă politica Israeliană: SUA si Micronesia.
Israel este unicia ţară din lume ce neagă dreptul refugiaţilor de a se reîntoarce în locurile natale.
Israel este unica ţară din lume ce ocupî integral o ţară si 2 regiuni din alte 2 ţări vecine.
Israel este unica ţară din lume care acceptă în mod public şi fără jenă faptul că fură apă de la ţările vecine.
Israel este unica ţară din lume care a legalizat demolarea caselor ca mod de pedeapsă colectivă.
Israel este unica ţară care ţinteste cu rachete în infrastructura civilă.
Armata Israeliană este unica care foloseste scutul uman în operaţiunile militare.
Din toate ţările doar Israelul a legalizat torura.
Israel este unica ţara care îşi permite sa construiasca ilegal pe pămînturile ocupate.
Israel este unica ţară care arestează activiştii fără proces, şi declară totul public.
Confrom cărţii recordurilor, Guiness, Israelul a creat cele mai multe puncte de control.
Confrom cărţii recordurilor, Guiness, Israelul a impus Palestinei cea mai lungă perioadă de Stare excepţională.
Punctele de control Israeliene sunt unice în lume deoarece femeilor însărcinate le este interzis să ceară ajutorul unui doctor, astfel ele nasc chiar unde reuşesc, dar din lipsă de igienă - noii născuţi mor.
Statul Israel, făcînd abstracţie de orice “normă internaţională” foloseşte arme interzise contra civililor.
Israel, fiind o ţară lipsită de probleme economice, totuşi primeşte ajutoare financiare ce depăşesc ca sumă toate ajutoarele acordate ţărilor africane situate sub deşertul Sahara.
Israelul este unica ţară ce construieşte un zid sa despartă populaţia după etnii.
Israelul primul în lume transformă oraşele în închisori prin instalarea de porţi deschise doar pe ore stabilite.
Israelul îşi permite sa conecteze gardurile la sursă electrică.
Doar in Israel există o fractiune politică care sprijină public masacrarea populaţiei băştinaşe.
Israelul este unica ţarp ce arestează minori pentru viziunile lor politice.
Numai în Israel primeşti o lună de muncă în folosul comunităţii pentru decapitarea intenţionată a unui copil palesteninian.
În Israel se găsesc oraşe unde au dreptul să trăiasca doar un singur grup etnic.

Cu un sarcasm şi o ironie bolnavă, profitînd de statul său privilegiat bazat pe o întreagă industrie a propagandei şi toleranţei, Israelul a relansat genocidul poporului palestinian sub pretextul „auto-apărării”, oraşele „evreieşti” din preajma fîşiei Gaza fiind atacate de gruparea Hamas. În urma acestor atacuri a murit o singură femeie din cauza unui atac de cord; de atunci, armata israeliană a ucis deja 400 de copii palestinieni. Asta să fie dreptatea? Se pare că da, de vreme ce nimeni nu îndrăzneşte să ia atitudine. Să reacţionăm faţă de genocidul (holocaustul) poporului palestinian!

Manifestatie la Nagasaki impotriva acostarii unei nave de razboi americane

USS Blue Ridge, nava-amiral a celei de-a 7-a flote americane cu sediul în portul Yokosuka, a anunţat că a venit la Nagasaki pentru a promova prietenia japonezo-americană. Însă câteva sute de locuitori ai oraşului, printre care şi supravieţuitori ai bombardamentului atomic, au întâmpinat nava de 19.600 de tone cu un protest vehement.

‘Nu vrem să vedem drapelul american în acest port atât timp cât SUA nu iau decizia de a renunţa la armele nucleare’, a declarat un oficial municipal din Nagasaki, Osamu Yoshitomi.

Primarul din Nagasaki şi guvernatorul prefecturii au refuzat să participe la ceremonia de bun venit, după ce au solicitat, fără folos, autorităţilor celor două state să anuleze vizita. USS Blue Ridge urmează să părăsească luni portul Nagasaki.

SUA au numeroase baze şi peste 40.000 de soldaţi staţionaţi în arhipelag, în baza alianţei încheiate la finalul celui de-al doilea război mondial. Un acord bilateral din 1960 stipulează că autorităţile municipale nu au dreptul de a refuza acostarea unei nave de război americane în port.

Primarul Tomohisa Taue a declarat că această acostare nu face decât să alimenteze nemulţumirea a numeroşi supravieţuitori ai bombei atomice, care aşteaptă un gest din partea preşedintelui Barack Obama în sensul renunţării la armele nucleare.

‘Nagasaki nu poate accepta o escală care readuce neliniştea într-un oraş lovit de bomba atomică’, a precizat el într-un comunicat.

Circa 70.000 de persoane au murit în urma bombardamentului atomic de la Nagasaki, de la 9 august 1945, la trei zile după ce o primă bombă a fost lansată asupra Hiroshimei, soldându-se cu 140.000 de morţi, notează AFP. Sursa: Florin Ştefan - Agerpres

NSA

Kill your local drug dealer!