Ţi se dedică ţie

Mama îţi zicea: Andrei, fii atent, în faţa blocului sînt nişte băieţi. La şcoală erai învăţat: Dacă vezi un grup din mai mulţi oameni pe o parte a străzii, treci pe cealaltă! Ai fost învăţat să nu priveşti oamenii în ochi. Asta îi poate supăra. Vei fi lovit. Bătut. Umilit. Încă atunci, cu 15-17-20 de ani în urmă ai fost învăţat să trăieşti cu frică. Ai crescut un laş şi defapt consideri asta ceva firesc; cei din anturajul tău, care sînt exact ca tine, sînt un motiv întemeiat pentru a accepta atare situaţie. Eşti jignit iar tu apleci capul, vei fi lovit şi vei fugi; vei fugi, pentru că spre marea ta uimire e ceva care nu se potriveşte cu ceea ce ţi s-a băgat în cap, pentru că e ieşit din comunul anturajului tău şi a tot ceea ce ai considerat pînă acum normal.

Ţi s-a interzis să ai un cuţit. Ei ţi-au zis că vei fi tăiat cu propria ta armă, iar dacă, ferească Domnul, vei fi tu cel care loveşte – vei fi prins şi băgat la puşcărie. Existenţa fiecărui om înseamnă o mare de probleme. Laolaltă cu izbucnirile isterice ale apropiaţilor tăi, asimilezi şi piatra unghiulară din sistemul de valori menit să-ţi domine viaţa: evită problemele. Ascunde-te, fugi, fereşte-te, fii mereu cu urechile ciulite şi atent la cele din jur. Important e să nu ajungi la poliţie. Important e să nu fii dat afară din şcoală. Cînd te ciocneşti cu o problemă îţi tremură genunchii. Rîzi cînd auzi de problemele altora. Rîzi şi tremuri.

Ai fost învăţat să-i asculţi şi să-i respecţi pe cei în vîrstă. Defapt aşa e corect şi frumos. Însă în datele acestei probleme nu era inclus şi faptul că cei mai în vîrstă ca tine, după ce-ţi administrează o frumoasă lecţie despre viaţă, beau vin sau rachiu ieftin, urît-mirositor, înjură şi visează patetic la o maşină sau la o vilă în afara oraşului. Aceste valori, trăiri, şi scopuri le absorbi şi devin astfel pentru tine ceva propriu. Ajungi să devii ca ei, doar că minte ai mult mai puţină, iar ambiţii – nemăsurat mai mari.

De mic ai fost învăţat că poporul din care te tragi e un nimic. Că trebuie să-ţi trăieşti viaţa în mod exclusiv pentru tine însuţi. Pentru un apartament, o maşină, o vilă...Ai uitat de unde te tragi şi nu ştii cine eşti. Îţi dispreţuieşti neamul, deşi faci parte din el. Îţi zic eu ce eşti: eşti o legumă, care se coace laolaltă cu alte multe milioane de legume pe o tavă uriaşă.

Ai crescut. Ai ajuns un inginer cu viaţă monotonă, un programist cu spatele încovoiat sau un jurnalist cu limbă ascuţită cînd e vorba de nimicuri şi cu mintea întunecată cînd e vorba de ceva important. Ai un birou strîmt în care te sufoci sau unul larg, spaţios şi luminos în care te plictiseşti. Un salariu stabil. Părinţii se mîndresc cu tine. Dar ce vei face cînd va veni clipa în care va trebui să-ţi aperi familia, căminul sau patria? Ce vei face dacă la un moment dat soţia ta nu se mai simte în siguranţă, dacă copilul tău e bătut şi umilit? Îi vei da şi lui aceleaşi sfaturi care ţi-au fost date ţie? Îi vei zice să ocolească curtea în care azi a fost bătut? Te vei duce la politie unde vor rîde de tine? Este oare poliţia sau oricare al organ al ordinii publice în mai mare măsură capabil să-ţi apere familia decît eşti tu însuţi? Ce vei face dacă vei fi lovit, tu, fiind deja bărbat în toată firea? Dacă vei fi tu cel lovit - îţi va fi frică, vei zice că nu poţi face nimic, pentru că ai familie, aceeaşi familie pe care nu o poţi apăra. Ăsta e un fals. Cîţi muncitori nu au participat la greve făcînd trimitere la familiile lor? Cîţi bărbaţi nu au răspuns unei jigniri, acoperindu-se cu aceeaşi scuză? Cîţi bărbaţi n-au participat la războaie în ultimele decenii sau nu s-au implicat activ în politică, pentru că zic ei, au familie...Ăsta e repet, un fals, nu familia pe care ei oricum nu sînt capabili s-o protejeze e motivul faptelor enumerate mai sus, ci laşitatea. Printre altele laşitatea de care dau dovadă părinţii e unul din motivele pentru care copii nu-i mai respectă. Zici că îţi creşti copii, însă defapt te ascunzi de frică în spatele lor. Copiii, în asemenea caz vor creşte şi fără tine, însă tu eşti un mincinos. Fiecare legumă de genul tău se sacrifică în acest mod pentru familia sa, pentru ca copii legumelor să se sacrifice la rîndul lor. Acest lanţ de minciuni trebuie întrerupt. Printre altele, remarcăm şi faptul că departe de a fi un bastion al valorilor şi al moralităţii, o astfel de familie nu este astăzi altceva decît o celulă grangrenată care nu face decît să răspîndească boala mai departe.

Ce vei face atunci cînd puterea coruptă va priva pensionarii şi de ultimele lor drepturi? Cînd vei fi nevoit să-ţi priveşti familia cum rabdă de foame şi sete? Nu vei face nimic, pentru că vei apela la învăţăturile cu care ai fost crescut: sau vei fi în rîndul celor care mulţumită slugărniciei cîştigă destul ca să plătească pentru apartament şi nu-ţi va păsa de soarta celor care suferă, sau vei fi oprimat, însă dat fiind firea ta slugarnică şi laşă vei răbda lingînd, în loc să muşti mîna care te loveşte, şi preferînd să te zbaţi în mizerie decît să rişti luptînd pentru drepturile tale o soartă jalnică.

Cînd o să ajungi să înţelegi o să fie prea tîrziu. Vei da vina pe sistem. De vină însă eşti tu, pentru că nu faci nimic, pentru că ţi-e frică să rişti lucruri inutile, printre care se numără şi jalnica ta existenţă. Pentru că ţi-e frică să ajungi la închisoare, sau să ai un ochi vînăt. La locul de muncă nu vei fi înţeles.

De mic ai fost sortit să ajungi astfel. Sau te vei usca pe o tavă încinsă, sau vei fi mîncat. O a treia alternativă nu există pentru tine.

Rezistenţa Autonomă